Relaţia cu Acţionarii

Această secțiune urmărește să furnizeze informații cu privire la organizarea și convocarea Adunării Generale a Acționarilor, conform Actului Constitutiv al Societății și a Legii societăților.

În cadrul societăţii există o structură specializată în relaţia cu Acţionarii existenţi, denumită Relaţia cu Acţionarii, ce are ca principal rol asigurarea unei bune comunicări cu acţionarii societăţii. Persoana desemnată să mențină legătura cu acţionarii, tratează cu maximă operativitate, solicitările acţionarilor și facilitează dialogul cu managementul societății. Societatea creează și dezvoltă o politică adecvată pentru a promova o comunicare eficientă cu acţionarii.

Adunarea generală a acţionarilor (AGA)

Adunarea Generală a Acţionarilor este organul de conducere al societăţii, care decide asupra politicii economice şi activităţii acesteia. Aceasta este convocată de către Consiliul de Administrație prin intermediul Președintelui sau de către ceilalți doi membri ai Consiliului de Administrație acţionând împreună ori de câte ori este necesar.

Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Pot participa la AGA toate persoanele care au calitatea de acționar. Acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva Adunare Generală.

Adunarea Generală se întruneşte la sediul societății sau în alt loc indicat în convocator.

Adunările Generale sunt ordinare si extraordinare şi au ca atribuţii principale dezbaterea problemelor şi adoptarea hotărârilor prevăzute de Legea Societăţilor.

Vizualizare model Împuternicire

Descărcare model Împuternicire (editabil)

Responsabil Relaţia cu Acţionarii

Nume : Tankó Kedves Adél (dna)

Tel: Arată Număr